Canalblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Publicité
Accente critice (Am auzit la Radio ?)
Accente critice (Am auzit la Radio ?)
Publicité
Archives
17 avril 2010

Intâlnire Titus Corlăţean - Avigdor Lieberman

Preşedinte Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlăţean, a participat joi, 15 aprilie, la un mic dejun de lucru cu vicepremierul statului Israel şi ministru de Externe, Avigdor Lieberman. La întâlnire au mai participat o serie de oameni politici, parlamentari, reprezentanţi ai unor instituţii ale statului cu competenţe în domeniul politicii externe şi relaţiilor internaţionale. În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte ale relaţiei bilaterale româno-israeliene în plan politic, economic, al schimburilor parlamentare, în plan cultural etc. Vicepremierul israelian a prezentat ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu precum şi elemente ale relaţiilor israeliano-americane în contextul procesului de pace. Preşedintele Titus Corlăţean a făcut o scurtă prezentare a cadrului de dialog tripartit european - Knesset-ul israelian - Consiliul legislativ palestinian, dialog care se desfăşoară sub auspiciile Comisiei de afaceri politice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În acest context, senatorul român, care este membru al comisiei menţionate a APCE, a informat partea israeliană în legătură cu invitaţiile adresate delegaţiilor israeliene şi palestiniene de a vizita România în perioada următoare, invitaţii care au fost anterior acceptate, subliniind rolul pozitiv pe care România îl poate juca în reconfigurarea unei atmosfere mai favorabile pentru dialogul politic în cadrul procesului de pace. Cei doi oficiali au avut un schimb de vederi pe teme de actualitate care au conturat similitudinea poziţiilor în legătura cu evoluţiile din Balcani şi din spaţiul est-european, inclusiv Republica Moldova, şi necesitatea continuării proceselor de extindere europeană şi euro-atlantică.
Publicité
Publicité
Commentaires
Publicité