Canalblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Publicité
Accente critice (Am auzit la Radio ?)
Accente critice (Am auzit la Radio ?)
Publicité
Archives
22 juillet 2010

Graffiti antisemite pe o sinagogă, după profanarea unui cimitir

Zidul care înconjoară o sinagogă din Melun, în apropiere de Paris, a fost acoperit cu graffiti antisemite şi svastici în noaptea de miercuri spre joi, la puţin timp după profanarea a 27 de morminte într-un cimitir evreiesc din estul Franţei, relatează AFP. Inscripţiile 'fac referinţă la nazism şi la Hitler', a precizat o sursă din poliţie. Parchetul din Melun a hotărât deschiderea unei anchete judiciare, a precizat pentru AFP procurorul Republicii din acest oraş, Bruno Dalles. 'Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa /CRIF/ solicită arestarea în cel mai scurt timp a agresorilor şi aplicarea unor pedepse extrem de grave', deoarece este 'singurul mod de a arăta profanatorilor că nu ei fac legea', a declarat pentru AFP un membru al CRIF, Marc Kmobel. Această sinagogă a fost profanată după ce cu o zi în urmă au fost descoperite 27 de morminte din cimitirul evreiesc din Wolfisheim, în apropiere de Strasbourg (est), care au fost vandalizate la începutul săptămânii. Este a doua profanare de morminte evreieşti din această regiune de la începutul anului. Primarul socialist al Parisului, Bertrand Delanoë, şi-a exprimat joi 'indignarea şi furia' faţă de aceste 'acte odioase de laşitate care sunt o ofensă la adresa conştiinţei întregii noastre ţări'. Anul 2009 a fost marcat de o 'puternică creştere (+77,5%, 815 de fapte) a violenţelor şi ameninţărilor cu caracter antisemit', potrivit unui raport din mai al Comisiei naţionale consultative a drepturilor omului.(mfax)

Publicité
Publicité
Commentaires
Publicité